Care sunt simptomele care îmi arată că glicemia mea nu este sub control?

„De ce mi-e atât de sete în ultima vreme?”, „Oare oboseala asta are legătură cu glicemia?”, „De ce mi se înrăutățește vederea dintr-o dată?” – sunt întrebări pe care le aud frecvent în cabinet de la pacienții cu diabet. Mulți oameni trăiesc luni sau chiar ani cu glicemia dezechilibrată, fără să știe că semnele pe care le simt zilnic sunt, de fapt, semnale de alarmă ale organismului. Organismul ne vorbește, iar glicemia crescută sau scăzută lasă urme – unele mai discrete, altele evidente. Cu cât le recunoaștem mai repede, cu atât putem interveni mai eficient pentru a preveni complicațiile diabetului. Ce avem de făcut? explică dr. Marlena Pascu, medic primar de diabet, nutriție și boli metabolice, director medical al Clinicii NutriLife.

Sete intensă și urinări frecvente

Unul dintre cele mai frecvente semne ale hiperglicemiei (nivel crescut al glicemiei) este senzația de sete excesivă, însoțită de urinări dese, chiar și în timpul nopții. Aceste simptome apar atunci când organismul încearcă să elimine excesul de glucoză din sânge prin urină. Atunci când glicemia este crescută, rinichii sunt suprasolicitați pentru a filtra glucoza în exces. Acest proces determină pierderi de apă și, implicit, o senzație persistentă de sete. Dacă pacientul observă că bea cantități mari de apă și merge des la toaletă, trebuie să își măsoare glicemia sau să se adreseze medicului. 

„Practic, este ca și cum ai avea combustibil în rezervor, dar motorul nu îl poate arde. Glucoza rămâne în sânge, dar celulele rămân înfometate. Acest dezechilibru duce la o stare generală de slăbiciune fizică și mentală, pacientul simțind că nu mai are vlagă nici pentru cele mai simple activități. Este important să înțelegem că această oboseală nu trece cu o cafea sau cu o noapte bună de somn. În plus, atunci când glicemia rămâne crescută o perioadă mai lungă de timp, poate duce și la inflamație cronică în organism, afectând inclusiv calitatea somnului, starea psihică și nivelul general de energie. Oboseala poate deveni astfel un cerc vicios, accentuat de glicemii oscilante, alimentație dezechilibrată, sedentarism și lipsa unei monitorizări regulate”, explică dr. Marlena Pascu.

Vedere încețoșată

Mulți pacienți ajung la medicul diabetolog sau oftalmolog spunând că „nu mai văd clar ca înainte”, că „literele se amestecă” sau că „au o ceață pe ochi”. De cele mai multe ori, nu se gândesc că această problemă de vedere poate fi legată direct de nivelul glicemiei.

Vederea încețoșată este un simptom frecvent în hiperglicemie, adică atunci când glucoza din sânge este prea mare. Ce se întâmplă, mai exact? Când glicemia crește brusc sau rămâne ridicată o perioadă lungă, aceasta afectează lichidele din organism, inclusiv cele din interiorul ochilor. Cristalinul – lentila naturală a ochiului – absoarbe mai mult lichid, își modifică forma și, astfel, capacitatea de a focaliza corect scade.

Dr. Marlena Pascu explică:

„În fazele inițiale, vederea încețoșată cauzată de hiperglicemie este reversibilă. Dacă pacientul reușește să își stabilizeze glicemia, cristalinul revine la forma normală, iar vederea se îmbunătățește. Problema apare atunci când glicemia nu este controlată luni sau ani. Atunci vorbim despre riscuri mult mai mari”. 

Pe termen lung, dacă glicemia nu este bine gestionată, pot apărea complicații oftalmologice grave, cum ar fi:

• Retinopatia diabetică – o afecțiune progresivă care distruge vasele mici de sânge din retină și poate duce la pierderea vederii;
• Edemul macular – acumulare de lichid în zona centrală a retinei (macula), care afectează vederea detaliilor fine;
• Glaucomul și cataracta – apar mai devreme și evoluează mai rapid la persoanele cu diabet.

Orice modificare a vederii trebuie luată în serios. Dacă ești diagnosticat cu diabet și observi că nu mai vezi clar, că te dor ochii sau că apar pete în câmpul vizual, este important să îți măsori glicemia și să consulți atât medicul diabetolog, cât și un oftalmolog. Controlul anual al fundului de ochi este obligatoriu pentru persoanele cu diabet, chiar dacă nu au simptome vizibile.

Foame excesivă și pierdere sau creștere în greutate inexplicabilă

Când glucoza nu poate fi folosită eficient ca sursă de energie, corpul începe să consume grăsimi și proteine, ducând la pierdere în greutate. În același timp, senzația de foame este accentuată de lipsa de glucoză funcțională în celule. Aceste simptome trebuie investigate imediat. Un paradox des întâlnit în diabet: pacientul mănâncă mult, simte constant nevoia de a se alimenta, dar slăbește inexplicabil. 

Acest dezechilibru între aportul alimentar și greutatea corporală este unul dintre cele mai clare semne că organismul nu reușește să folosească eficient glucoza din sânge.

În mod normal, glucoza este principala sursă de energie a organismului. Ea pătrunde în celule cu ajutorul insulinei și este „arsă” pentru a susține toate funcțiile vitale – de la respirație și bătăile inimii, până la mișcarea mușchilor. Însă în diabet, acest mecanism este perturbat. Fie nu există suficientă insulină (în special în diabetul de tip 1), fie celulele dezvoltă rezistență la insulină (în diabetul de tip 2).

„Când celulele nu mai primesc glucoză, deși ea este prezentă în sânge, organismul intră într-o stare de ‘autoapărare’. Începe să descompună grăsimi și proteine pentru a produce energie alternativă. Acest proces duce la pierderi în greutate rapide și nesănătoase, dar și la o foame accentuată, fiindcă trupul cere cu disperare energie pe care nu o poate accesa. Această combinație – polifagia (foamea excesivă)și scăderea inexplicabilă în greutate – este adesea întâlnită în debutul diabetului de tip 1, dar și în formele avansate sau prost controlate de diabet de tip 2. Dacă este ignorată, poate duce la complicații grave, precum cetoacidoza diabetică (o urgență medicală, în special la tineri)”, atrage atenția dr. Marlena Pascu, medic primar de diabet, nutriție și boli metabolice, director medical al Clinicii NutriLife.

Infecții frecvente și răni care se vindecă greu

O glicemie mare afectează sistemul imunitar și capacitatea de regenerare a țesuturilor. De aceea, persoanele cu diabet necontrolat pot observa că se confruntă des cu infecții urinare, fungice sau cutanate, iar rănile se vindecă lent. Hiperglicemia cronică slăbește sistemul imunitar. Glucoza în exces din sânge favorizează dezvoltarea bacteriilor și fungilor, iar organismul nu mai poate lupta eficient cu infecțiile. Mai mult decât atât, circulația periferică (în special la nivelul picioarelor) este afectată, ceea ce încetinește procesul natural de vindecare al rănilor. 

„Un pacient diabetic care observă că o simplă zgârietură nu se vindecă în câteva zile, sau care dezvoltă infecții recurente – fie ele urinare, dentare sau cutanate – ar trebui să-și măsoare imediat glicemia. Aceste semne pot indica faptul că organismul este deja într-un dezechilibru și că glucoza din sânge împiedică funcționarea normală a sistemului imunitar. Una dintre cele mai serioase complicații care apare în astfel de situații este piciorul diabetic – o afecțiune care, netratată la timp, poate duce chiar la amputare. Rănile la nivelul picioarelor, în special la persoanele cu neuropatie diabetică (care nu mai simt durerea), se pot infecta și agrava rapid dacă glicemia este mare și nu se iau măsuri adecvate”, subliniază dr. Pascu.

Amețeli, transpirații reci și senzație de leșin – semne de hipoglicemie

Nu doar glicemia crescută este periculoasă. O valoare prea mică a glicemiei (hipoglicemia) poate pune viața în pericol dacă nu este tratată imediat. Aceasta apare mai frecvent la persoanele care urmează tratamente cu insulină sau medicamente care stimulează secreția de insulină.

Hipoglicemia – adică scăderea glicemiei sub valorile normale – este una dintre cele mai periculoase urgențe metabolice pentru un pacient cu diabet. Se instalează rapid și, dacă nu este tratată imediat, poate avea consecințe grave, inclusiv pierderea cunoștinței sau convulsii.

Simptomele apar, de regulă, când glicemia scade sub 70 mg/dl. Printre cele mai frecvente semne se numără:

• tremurături ale mâinilor,
• transpirații reci,
• amețeli,
• palpitații,
• senzație de foame intensă,
• iritabilitate sau anxietate,
• confuzie mentală sau dificultăți de concentrare

„Este esențial ca fiecare pacient să învețe să își recunoască simptomele proprii de hipoglicemie. Unii resimt stări de leșin, alții devin brusc iritabili sau transpiră abundent. În orice caz, reacția trebuie să fie rapidă: 15-20 de grame de zahăr sau glucoză, un pahar cu suc, o linguriță de miere sau un cub de zahăr pot stabiliza situația în câteva minute. După aceea, pacientul trebuie să își verifice glicemia și să ia o gustare mai consistentă dacă urmează să fie activ”, declară explică dr. Marlena Pascu, medic primar de diabet, nutriție și boli metabolice, director medical al Clinicii NutriLife.

Hipoglicemia apare frecvent la persoanele tratate cu insulină sau cu medicamente care stimulează secreția de insulină. Poate fi declanșată de:

• săritul meselor,
• efort fizic intens fără aport alimentar suficient,
• consum de alcool pe stomacul gol,
• dozaj incorect al insulinei sau al medicației antidiabetice.

Hipoglicemia severă, netratată, poate duce la pierderea cunoștinței și necesită intervenție de urgență – prin administrarea unei injecții cu glucagon sau apelarea serviciului de urgență.

Fiecare pacient cu diabet ar trebui să aibă mereu la îndemână o sursă rapidă de zahăr, să își monitorizeze glicemia mai ales înainte și după efort fizic, și să informeze apropiații despre ce au de făcut în cazul unui episod hipoglicemic. De asemenea, este esențial ca medicul diabetolog să ajusteze tratamentul în funcție de stilul de viață, pentru a preveni astfel de episoade recurente.

Când să te adresezi medicului?

Dacă observi oricare dintre simptomele menționate mai sus, este esențial să discuți cu medicul diabetolog. Monitorizarea frecventă a glicemiei, ajustarea tratamentului și modificările în stilul de viață pot preveni agravarea afecțiunii și apariția complicațiilor.

„Nu trebuie să așteptăm până apar probleme grave. Diabetul este o boală care poate fi ținută sub control foarte bine, dacă pacientul este informat, atent la semnalele corpului său și urmează un plan terapeutic personalizat”, recomandă dr. Pascu.