Vitamina D la pacienții cu diabet. Ce trebuie știut?
Vitamina D influențează metabolismul glucozei prin intermediul mai multor mecanisme. Este implicată în secreția și sensibilitatea la insulină, factori esențiali în gestionarea diabetului. Studiile sugerează că un nivel adecvat de vitamina D poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, reducând astfel riscul de diabet de tip 2 sau ameliorând controlul glicemic la pacienții deja diagnosticați. Deficiența de vitamina D este asociată cu un risc crescut de diverse complicații ale diabetului, inclusiv neuropatia diabetică, retinopatia și nefropatia. Niveluri adecvate de vitamina D pot ajuta la prevenirea sau ameliorarea acestor complicații.
Din aceste motive, este esențial pentru pacienții cu diabet să își monitorizeze nivelurile de vitamina D și să discute cu medicul lor despre necesitatea suplimentării, dacă este cazul.
Importanța Vitaminei D
Vitamina D este esențială pentru sănătatea osoasă, ajutând la absorbția calciului și la menținerea nivelurilor adecvate de calciu și fosfor în sânge. Însă, beneficiile vitaminei D depășesc sănătatea osoasă. Cercetările sugerează că vitamina D joacă un rol în reducerea inflamației, în funcționarea sistemului imunitar și în procesul de diviziune celulară.
Studiile indică o legătură între deficiența de vitamina D și un risc crescut de diabet tip 2. Vitamina D ar putea influența secreția de insulină și sensibilitatea la insulină, factori cruciali în managementul diabetului. Pacienții cu nivele adecvate de vitamina D prezintă, adesea, un control mai bun al glicemiei.
„Pacienții cu diabet au un risc crescut de boli cardiovasculare. Vitamina D poate juca un rol protector prin influențarea tensiunii arteriale, rigideții arteriale și funcției endoteliale, contribuind astfel la sănătatea cardiovasculară. Vitamina D este cunoscută pentru rolul său în modularea sistemului imunitar. La pacienții cu diabet, mai ales tip 1, care este o boală autoimună, vitamina D poate avea un efect benefic asupra reglării răspunsului imun”, declară dr. Marlena Pascu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, doctor în științe medicale, la Clinica NutriLife.
Cum se administrează vitamina D
Primul pas în administrarea vitaminei D este determinarea nivelurilor acesteia prin analize de sânge. Nivelurile sub 20 ng/ml indică o deficiență, în timp ce nivelurile între 20-30 ng/ml sunt considerate insuficiente. Nivelurile ideale sunt între 30-100 ng/ml.
„Vitamina D poate fi obținută din trei surse principale: expunerea la soare, alimentația și suplimentele. Experții recomandă expunerea moderată la soare (aproximativ 10-15 minute pe zi) pentru a stimula producția naturală de vitamina D. Alimentele bogate în vitamina D includ peștele gras, uleiul de ficat de cod, gălbenușurile de ou și produsele fortificate. În multe cazuri, pentru a atinge nivelurile recomandate, poate fi necesară administrarea de suplimente”, dr. Marlena Pascu, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, doctor în științe medicale, la Clinica NutriLife.
Dozarea suplimentelor
Doza de vitamina D variază în funcție de vârstă, starea de sănătate și nivelurile existente de vitamina D.
„Este esențial ca administrarea suplimentelor să fie supravegheată de un medic, pentru a preveni supradozajul și efectele secundare asociate, cum ar fi hipercalcemia”, atrage atenția dr. Marlena Pascu.
Recomandare speciale pentru pacienții cu diabet oferite de dr. Marlena Pascu
- Monitorizarea glicemiei: Pacienții cu diabet trebuie să monitorizeze cu atenție glicemia la începutul suplimentării cu vitamina D, deoarece poate influența sensibilitatea la insulină și controlul glucozei
- Interacțiuni medicamentoase: Anumite medicamente pentru diabet pot interacționa cu vitamina D, influențând eficacitatea lor. Consultați-vă medicul pentru ajustări ale dozelor dacă este necesar.
- Evaluarea periodică: Nivelurile de vitamina D ar trebui evaluate periodic pentru a ajusta dozajul suplimentelor și pentru a evita toxicitatea.
Lasă un răspuns